Doamne, auzi…

«Doamne, auzi…» este un studiu de eterofonie cromatică cu pedală, pe moduri derivate din eh-urile bizantine (sisteme modale de organizare a înălțimii în uz în cultul bisericilor creștine de rit răsăritean/ortodox).

În tradiția lui Paul Constantinescu, și mai apoi Ștefan Niculescu, piesa explorează implicațiile recuperării tezaurului reprezentat de materialul modal de sorginte bizantină, și reutilizării acestui material pentru „forjarea” de noi alcătuiri modale. Aceste noi moduri „pseudo-bizantine” farmecă cu precădere în sincronicitate, și în piesa mea ele îmbracă toată gama nuanțată de expresii plurivocale, de la eterofonie la polifonie, incluzând și unele exprimări greu de catalogat, în care „liniile” polifonice sunt, în sine, structuri acordice.

Materialul melodic este derivat liber din noile alcătuiri modale, dar nu o dată, el aproximează, sau chiar preia ca atare formule melodice bizantine autentice.

Rezultanta verticală (armonia) piesei revizitează conceptul lui Olivier Messiaen de „sunete adăugate în acord”, în fapt eu urmărind să reproduc, într-un context controlat, fenomenul natural al sunetelor inarmonice (acele parțiale ale unui sunet fundamental dat, a căror înălțime se sustrage modelului matematic al armonicelor naturale). Experimentul meu s-a concretizat într-un sistem bazat pe notația precisă a intensității dinamice a fiecărui sunet dintr-o structură acordică dată. Pe lângă obținerea unor culori armonice mai fin definite, sistemul oferă și abilitatea de a „transfigura” un „acord” dat, prin varierea continuă a parametrului dinamic la nivelul unor sunete cheie ale sale.

Din punct de vedere formal, piesa se arcuiește dinspre exterior spre interior, construcția ei mizând mult pe tehnica așteptării întârziate și a planurilor adverse. Un număr de realități muzicale clar definite – recognoscibile prin specificitatea și consecvența parametrilor elementari care le definesc: scriitură, instrumentație, dinamică, armonie, ș.a. – evoluează fragmentar, în iterații, pe trasee aparent paralele, urmând a converge în cele din urmă într-un sens muzical organic și omogen.

Mobilul generator, un incipit tematic eliptic, pe textul „Doamne, auzi…”, parcurge o lentă devenire caracterizată de transmutații de registru și instrumentație, și antamări de procese subsidiare și material tematic secundar (ca, de pildă, fugato-ul extras din Psalmul 50, „Miluiește-mă, Dumnezeule”), pentru ca în finalul piesei să se împlinească, justificativ și apoteotic, pe textul primului verset al Psalmului 142 („Doamne, auzi rugăciunea mea…”).

Puzderia de pasaje intens eterofonice pe texte din „psalmii mesianici” (ecouri profetice vetero-testamentare asupra vieții și activității lui Hristos), fărâmițate de intervențiile solistice ale corifeilor și întrețesute cu planul principal, își au de asemenea devenirea lor, explicitată aici prin conversia fulgurantă a „vocii monodice” în „voce armonică” – a se vedea polifonia de armonii din pasajul „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi te-am născut”.

Nu în ultimul rând, recitativele evoluează în solo-uri, prin augmentare și diversificare melodico-ritmică și registrală, și se împlinesc, la rândul lor, sublimându-se, în extremul acut, la limita inefabilului, în pasajul responsorial al celor două soprane soliste (textul cântat fiind „Din pântece, mai înainte de luceafăr Te-am născut”).

Coda conchide asertoric asupra întregului edificiu, plasându-l în realitatea imediată, în perspectiva creștinului practicant, pentru care modelul hristic transcende sfera meditației, devenind viață transfigurată, trăită în rugăciune.