Florile Dalbe

Piesa nu este chiar o compoziție, ci mai degrabă un aranjament al unui vechi cântec românesc de cerșit (sau colind păgân, dacă vreți, căci asta au fost colindele la origini, și înainte de a fi creștinate). Textul, cântat cel mai probabil în primele săptămâni de primăvară de către grupuri itinerante de bărbați tineri fără căpătâi, face uz de umor pentru a ascunde adevăratul mobil al întreprinderii: cerșitul de pâine (sau orice formă de hrană) de la membrii mai bogați și cu gospodării ai comunității. Florile (d)albe, cu generozitate menționate în refren, sunt fără doar și poate flori de măr, iar anul nou din ultimul vers trebuie să fi fost noul an agrar, sărbătorit în arealul nostru la aceeași dată cu echinocțiul de primăvară.

Începând cu secolul al IV-lea, data de 25 decembrie a fost adoptată treptat ca zi de sărbătorire a nașterii lui Iisus Hristos, mai întâi de către Apus și apoi de (majoritatea) țărilor creștine din Răsărit. Colindele creștine au început să apară, și să fie cântate iarna, înainte și după Nașterea Domnului. Așa cum era de așteptat, multe colinde pre-creștine (păgâne) au fost asimilate și se cântă astăzi în timpul Adventului (perioada dintre 2 decembrie și 24 decembrie), în ciuda faptului că nu au nicio legătură cu creștinismul. Este și cazul cântecului tradițional de față, care este considerat în prezent, la noi, drept colind de Crăciun sau de Anul Nou.

Am ales să adaug o armonie modală și ușor disonantă în jurul melodiei preexistente, intenția mea fiind să nu scot în relief latura amuzantă a narațiunii, ci mai degrabă substratul ei trist (cu implicații sociale) — faptul că unii membri ai comunității sunt nevoiți să cerșească alimente pentru a supraviețui. Fiecare strofă folosește o scriitură puțin diferită, mergând de la monodie la polifonie, la omofonie și înapoi.