Uitare de sine
O muzică rătăcitoare într-un univers dezrădăcinat
Partituri și înregistrări
Descarcă partitura (PDF)
Descarcă înregistrarea (MP3)
Înregistrare
Rezumat
Uitare de sine este o miniatură coregrafică pentru clarinet, pian și percuție, construită ca o muzică a rătăcirii — o rătăcire prin teritorii incompatibile stilistic și spiritual. Oscilând între satisfacții de moment și o zadarnică căutare a unui sens originar, piesa pune în scenă o lume frămîntată de o neliniște nesfârșită, pentru care nu se întrevede niciun leac.
Fișă tehnică
| Orchestrație | Clarinet, pian și percuție (un percuționist) |
|---|---|
| Text | — |
| Durată | 10′ |
| Stare | Finalizată |
| Finalizat | 2015 |
| Premieră | În cadrul Festivalului Chei organizat de UNMB |
| Interpretat de | — |
| Distincții | Premiul trei la Concursul de compoziție Ștefan Niculescu organizat de UNMB în 2015; Achiziționat de UCMR (2015) |
| Copyright | Claudius Iacob |
Note de program
Oblivion — Uitare de sine — este o muzică a rătăcirii, rătăcind ea însăși într-un univers confuz și dezrădăcinat. O lume sonoră care oscilează fără noimă între idiomuri ante-wagneriene și post schönbergiene. Populată, parcă, de ființe cărora le lipsește abilitatea (sau curajul) de a-și regăsi (și asuma) un sens originar, această lume plutește în derivă printre sonorități eterice cu iz de cânt gregorian, printre „barbarisme” bartòkiene, printre muzici mai mult sau mai puțin derizorii de „piano café” sau dulcegării și pasiuni romantice. Ceea ce auzim este, când o căutare fără sorți de izbândă a unui ceva pierdut și uitat de mult, când o cantonare îndărătnică în diverse surogate opiacee. Anamneza sau regăsirea izbăvitoare se refuză cu consecvență căutătorului, lăsându-l măcinat de o anume sete imposibil de ostoit, și foarte greu de amăgit.
În plan extramuzical, cele de mai sus suportă multiple echivalări. Teologul creștin l-ar putea regăsi aici pe omul căzut, care rătăcește în căutarea stării paradiziace pierdute: lipsindu-i puterea sau curajul de a urma demersul salvator propus de Hristos, el caută (în van) alinare în diverse vicii sau plăceri materialnice. La fel, istoricul de artă sau muzicologul ar putea observa zbaterile artistului creator, în permanență aflat în căutarea unui sens ultim al artei, în permanență vânat de neșansă și de ispita imposturii. Antropologul sau sociologul ar putea găsi o paralelă cu încercările milenare ale omului de a gândi și plăsmui societatea perfectă, și cu eșecurile lui, tot milenare — ș.a.m.d.