Cântări din Valea Plângerii

În spațiul spiritualității creștine, Valea Plângerii este numele lumii pământești, trecătoare, înșelătoare și plină de suferință — prin opoziție cu locurile paradisiace hărăzite celor salvați (mântuiți). Prof. Victor Aga face cea mai elocventă enunțare a conceptului în dicționarul său de termeni creștini (Simbolica biblică şi creştină, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, 2005, p. 403), unde conservă, alături de o semantică bogată, și poeticitatea tipică didascaliilor teologice răsăritene: „Valea lacrimilor sau Valea plângerilor este numirea lumii pământeşti şi a vieţii de pe pământ faţă de înălţimile cerului şi ale vieţii lui de fericire. Simbolizează greutăţile şi veşnicele ispite cu care se luptă creştinul şi pe care trebuie să le învingă şi să verse multe lacrimi pentru păcatele proprii şi pentru ale altora”.

În această cheie, orice întrupare muzicală de aici este o posibilă cântare din Valea Plângerii, însă muzica de față încastrează în ea câte ceva din conceptul descris mai sus. Pornind de la instrumentație — orga cu tuburi rămâne, în ciuda originilor, a literaturii (consistente) de factură laică ce s-a scris pentru ea, și în ciuda eforturilor susținute de secularizare a căror țintă este, un instrument eminamente religios: este legat (fizic) de nenumărate lăcașuri de rugăciune, iar sunetul său este emblematic pentru spațiul liturgic catolic și protestant — și continuând cu partitura muzicală în sine, care recuperează în plan simbolic spiritul tocatelor, coralelor și concertelor bachiene.

Așa stând lucrurile, caracterul lucrării mele oscilează între neobaroc și neoclasic. Muzica combină cu gravitate, sobrietate (și uneori teamă) polifoniile meticuloase și omofonia impunătoare a înaintașilor, cu un discurs fragmentat, pe două sau trei planuri autonome ce evoluează diacron. Este o continuă pendulare, și o luptă între un aici, disonant, mohorât, haotic și acaparator — și străfulgerările triste, dar totodată consolatoare ale unui acolo sau atunci luminos și blând.

Am scris lucrarea în ianuarie-februarie 2015, având ca principală motivație participarea la concursul de creație componistică pentru orgă organizat de Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, în cadrul primei ediții a Festivalului Sigismund Toduță. Totodată, „vinovat” întrucâtva de existența acestei piese este domnul prof. univ. dr. Teodor Țuțuianu, al cărui curs de master — Noțiuni de eterofonie — l-am frecventat în perioada respectivă. O porțiune consistentă din prima parte a suitei de față a fost realizată (pe un incipit/cap tematic oferit de domnia sa) ca probă în examenul de absolvire a acestui curs.